Cu totii admitem cat de dureroasa este moartea unei persoane dragi si cat de trist este procesul inmormantarii. De cele mai multe ori, numeroasele obiceiuri, traditii si superstitii legate de deses sunt cele in jurul carora se creaza acest moment. Chiar daca unele dintre acestea nu au un temei crestin, oamenii continua sa le dea crezare - in esenta, pentru sufletele celor raposati, ele nu aduc niciun fel de mantuire.
Numeroase ritualuri au fost transmise de la o generatie catre alta, nefiind asezate pe hartie, insa cu sfintenie infaptuite si respectate de catre cei mai in varsta; caci pentru cei mai tineri, unele dintre aceste obiceiuri, nu reprezinta altceva decat niste ciudatenii de care trebuie sa tina cont pentru a nu fi judecat de ceilalti si pentru a nu fi "certati" de cei ce cred ca "asa e bine", "ca asa se face", "asa a fost de cand lumea". In concluzie, nu ajunge sa plangi defunctul, ci este absolut necesat sa tii cont de obiceiurile vechi, de traditiile religioase si de superstitiile celor mai experimentati decat tine.
Printre cele mai vechi si mai respectate obiceiuri, traditii si superstitii legate de deses se numara:
- primul lucru pe care il fac persoanele apropiate dupa ce raposatul a trecut in nefiinta este spalarea cu apa si prosoape curate, stropirea cu agheasma si imbracarea celui decedat in hainele cu care va parcurge ultimul drum; imediat dupa aceasta mainile si picioarele se leaga, la fel si maxilarul, pentru a ramane intr-o pozitie fireasca.
- pregatirea sicriului poate sa dureze ceva timp, iar nota finala consta in inconjurul acestuia de trei ori cu tamaie aprinsa in vederea alungarii spiritelor rele. Doar dupa infaptuirea acestui ritual mortul va fi asezat in scriu, pana atunci acesta fiind pus pe o masa mare sau pe un pat.
- unul alt obicei consta in asezarea in mainile persoanei decedata a cativa banuti cu care acesta sa plateasca vamile. In functie de provenineta, aceasta datina difera; in Muntenia, spre exemplu, mortului ii este legat un banut de degetul mic, iar pentru vami apropiatii ii strecoara bani in haine sau in sicriu. Alti credinciosi, de pilda, cred ca aceste bunuri materiale ii vor ingreuna sufletul, iar drumul spre Dumnezeu va fi mai lung si anevoios.
- tot in cosciug sunt asezate si cateva obiecte personale ale celui decedat; daca aceasta a fost femeie membrii familiei ii pot aseza langa cap o palarie, o basma sau un batic - in functie de ce purta aceasta, la fel si cu hainele groase pe care familia obisnuieste sa le puna langa mort pentru a avea acesta cu ce sa se imbrace cand ii va fi frig. In plus fata de acestea, se pun ac si ata, oglinda si pieptene sau alte lucruri de care decedatul se presupune ca se va folosi si "pe lumea cealalta".
- in timp ce unii considera ca nu este bine sa aranjezi mortul, altii vad de cuviinta sa il pieptene, sa ii taie unghiile sau sa il infrumuseteze. Unii oameni pot sa isi schimbe drastic infatisarea dupa ce mor si de aceea membrii familiei incearca sa ii aduca cat mai aproape de imaginea pe care acestia au avut-o in timpul vietii.
- pe pieptul celui decedat va fi asezata o icoana pe care preotul o sfinteste inainte, iar mainile acestuia trebuie sa stea incrucisate. Tot pe pieptul acestuia vor sta crucea si uneori flori pe care familia indurerata obisnuieste sa le puna in mainile impreunate.
- priveghiul este poate partea cea mai dificila a unei inmormantari; seara membrii familiei si cei apropiati - in unele cazuri, mai ales la sate, cei varstnici - ramana langa decedat si se ingrijesc ca acestuia sa nu-i lipsesca lumina lumanarilor. Chiar daca in ziua de astazi multi aleg sa plece dupa lasarea intunericului, acum cativa ani era aproape obligatoriu sa stai si sa veghezi asupra celui mort. In camera in care este acesta geamurile sunt pazite pentru ca o superstitie veche spune ca defunctul se va transforma in strigoi daca pe sub masa pe care se afla acesta trece o pisica. Pe parcursul noptii oamenii jelesc mortul, iar gazdele au datoria de a le oferi acestora mancare si bautura. In unele parti priveghiul nu este moment de tristete, din contra, moldovenii cinstesc decedatul, povestesc intamplari pe care le-au trait cu acesta si se veselesc. Se crede ca acest obicei a fost transmis inca de la dacii care priveau moartea ca pe un motiv de bucurie, ca pe o trecere intr-o lume mai buna. Chiar daca traditia difera si la noi trupul celui adormit se intoarce in pamant, iar la ei acesta era ars pe rug, decesul era atat de bine privit incat sotiile dacilor morti alegeau sa se arunce in jarul incis, peste barbatii lor. Poate de aici veselia cu care unii aleg sa se desfasoarea serile de veghe, in timp ce altii asculta traditia biblica si in timpul priveghiului nu spun glume, nu rad si nu se fericesc.
- atunci cand intri in camela mortuara sau in casa in care se afla trupul neinsufletit nu se saluta, ci se spune "Dumnezeu sa il/o ierte!". Aceasta scurta propozitie nu tin loc doar de traditionala formula de salut, ci mai mult de atat, ea vine ca o rugaciune catre Domnul.
- tot in casa defunctului, atat timp cat acesta se afla acolo, superstitiile spun sa se acopere oglinzile, dar si alte obiecte in care s-ar putea reflecta imaginea; acest obicei are ca scop evitarea mortii celui ce se priveste - caci asta se presupune ca se va intampla daca te vei uita la imaginea chipului tau cat timp sicriul este in locuinta. O alta insemnatate a acestei superstitii este aceea ca sufletul mortului ar putea ramane prin in oglinda si astfel nu ar mai putea ajunge in Imparatia Cerurilor. Acelasi lucru se intampla si cu usile ferecate, cu lacatele sau cu geamurile inchise - obiceiul spune ca toate acestea trebuiesc deschise ca sufletul celui mort sa circule liber si sa isi gaseasca cu usurinta drumul spre Rai. Tot prevestitoare de moarte este si iesirea din biserica in fata sicriului sau imbracarea hainelor colorate in timpul celor trei zile.
- doliul, o alta practica crestina, se tine la intrarea in casa unde a locuit defunctul, in afara locuintei, la vedere, timp de patruzeci de zile. Rudele mortului poarta in piept o bucata mica de panza neagra pentru a simboliza durerea pe care o simt acestia. In unele parti vaduvele poarta doliu toata viata, insa multi sunt de parere ca tristetea momentului nu trebuie semnalata prin vesminte negre, doliul tinandu-se mai ales in suflet.
- o alta traditie pe care unii o vad egoista reprezinta prezenta unor bocitoare, unele angajate in acest sens, altele femei din sat care se ocupa cu asta. Egoista deoarece ele jelesc durerea celor ce au ramas pe Pamant, si nu bucuria cu care sufletul se ridica catre ceruri.
Multe dintre aceste obiceiuri si superstitii isi au temeiul in crestinism si biserica le accepta; bineinteles, in functie de zona de provenineta unele difera fata de altele. Cele de mai sus reprezinta o scurta insemnare a celor mai interesante traditii pe care romanii le pastreaza. Alaturi de acestea se mai numara si scoaterea mortului din casa cu capul inainte pentru evitarea ghinionului, atingerea mortului dupa slujba de inmormantare infaptuita in biserica pentru a purta noroc, ploaia care prevesteste parerea de rau a omului care a decedat, aruncarea monezilor, datul de pomana gaini vii peste mormant si altele. Multi preoti se lupta sa explice enoriasilor insemnatatea fiecarui obicei tocmai pentru a evita denaturarea traditiei crestine si adoptarea superstitiilor ori a practicilor pagane.